Bine ati venit!

In urma numeroaselor medalii obţinute, federatia noastră se află pe locul 3 la nivel mondial la disciplina (karate traditional), iar la nivel de stil (fudokan-shotokan) suntem numărul 1 mondial.

Deasemenea, numeroşi sportivi şi antrenori din cadrul federaţiei noastre au obţinut din partea MTS titluri de maestru al sportului maestru emerit al sportului respectiv de antrenor emerit.

În România putem menţiona că am organizat, în premieră, în 1996 două ediţii de Campionate Europene atât de karate traditional cât şi de K.T. Fudokan şi anume:
- în luna mai, la Bucureşti, Campionatul European de Karate Tradiţional pentru Seniori, cu participarea Preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Karate Traditional – maestrul HIDETAKA NISHIYAMA.
- în luna septembrie, la Hunedoara Campionatul European de Karate Tradiţional FUDOKAN pentru Seniori şi Juniori.

In luna noiembrie 2002 – la Oradea am organizat Campionatele Europene de K.T. Fudokan pentru Tineret, Juniori, Copii şi a IV-a ediţie a Cupei Europene Intercluburi Seniori, competiţie unde s-a înregistrat cea mai mare participare a tărilor europene afiliate la Federaţia Europeană.